Cum avem grijă de buze toamna și iarna

Weekendul ăsta am fost până la Babele, unde ne-a plăcut taaare tare mult!
Dar bătea un vânt destul de puternic, nu zic!

La numai câteva ore după, toți patru, adulți și copii, aveam buzele crăpate. Au fost primele care au suferit.

Cum vine toamna și se lasă rece (despre iarnă nu mai spun!), cum e nevoie să fiu de trei ori mai atentă cu hidratarea buzelor. Care de la frig și vânt se usucă, crapă sau sângerează mult mai ușor.

Eu în sezonul rece procedez așa:
1. La fiecare câteva zile când mă demachiez insist cu discheta, cu blândețe, pe buze pentru a îndepărta pielea moartă.

2. Îi folosesc pe domnii strugurei (sau little grapes, cum le spune one very funny guy) de 3-4 ori mai des.

3. Șiii la fiecare 5-6 zile (dacă puteți și mai des e perfect!), iau frumușel o linguriță de miere curată (noi de mană avem) și o pun pe buze și o las acolo până intră toată în piele. E mană cerească pentru buzele uscate, dacă înțelegeți ce vreau să spun! 🙂

Aveți grijă să folosiți produse naturale pentru buze toamna și iarna (dar nu numai!) cât mai grase (formează o peliculă ce protejează), de tipul balsamului de buze curat curat, untului de shea, unui unguent cu gălbenele sau propolis. Iar când alegeți unguent sau unt gras, și buzele și mâinile sunt câștigate! 🙂
(Fiți atenți însă să aveți mâinile bine spălate sau dezinfectate când băgați mâna în borcănaș).

Să aveți parte de cel puțin 10 minute zilnice pentru voi-și-numai-pentru-voi vă doresc! 🙂

Cu drag,

Maria