Cum a fost în tabăra de familie

Am fost la Potcoava, în tabăra de familie. 7 zile, cu cortul.
Și de unde plecasem cu mai multe frici plus doi copii și o bunică de acasă (mama mea), m-am întors cu toate meridianele și paralelele aliniate.

IMG_6841

Am apucat să mă joc mult cu copiii mei, să îi dansez, să îi iubesc. Apoi să mă uit cu drag la ceilalți copii (și la ai mei și la ai mei) și să mă umplu din bucuriile lor mici. Să râd cu poftă de râsul contagios al lui Ștefan sau de jocurile propuse în grup. Să plâng de dor. Să las fricile și grijile să vină în mine, să stau în ele și apoi să le dau drumul.

IMG_6909

A fost așa cu pace la atelierele Monicăi Reu și ale lui Ian Peatey! A fost așa cu recunoștință să mă uit la mame FRUMOASE prin toți porii – ca Andreea, a fost așa emoționant să primesc caietul mamei mele despre copilăria mea.

FullSizeRender (18)

Iar cu cortul, well, nu credeam să zic asta, dar aș mai merge! Tot cu baie și cu duș, desigur.
Dar stelele alea muuulte, grămadă, jos, grase, clare, cu contrast… Îmi tăiau respirația!
Da, știu, le-aș fi putut vedea și de pe o prispă, dar parcă nu mai avea același farmec.
Bonus au fost apusurile prinse de pe iarbă și câteva răsărituri de pe pietre.

A fost BINE!

P.S.: Mona mi-a amintit de Thich Nhat Hanh și frumosul și bunul meu soț mi-a luat 3 cărți până am revenit! ❤

IMG_6928.JPG

Cu recunoștință, Maria ma-na.ro

Prima noapte in the wild

Duminică spre luni am mers cu cortul. Am mai fost noi o dată anul trecut cu băieții cucuieții pe terenul unui prieten, dar nu se pune. Acolo aveam toaletă, duș, ceva fin! Aici a fost cu „Te descurci! Îți ridici singur cortul, îți faci singur focul (eventual cu lupa și două pietre), îți prinzi singur peștele (cu mâna).” Cam așa. 🙂

Să vă zic ce am avut la noi pentru cele aproape 24 de ore (fără internet, fără telefon, fără curent electric timpul a trecut mai greu, mai concentrat).

IMG_5707

  1. Am avut un cort. Daaah! 🙂 De 4 persoane plus prispă/living/intrând. Mie îmi plac (teribil, cum ar spune Laura) prispele (de lemn!) deci mă opresc la prima variantă. FUarte utilă a fost prispa să depozităm tot ce nu se cade a sta într-un dormitor în care practici co-sleeping! 🙂
  2. Saltele. Două, cu o lățime totală de 240 de centimetri. King size bed noaptea pe răcoare? Pfua! Poezie franceză buzoiană a fost!
  3. Izoprene Izoprene Izoprene!” veți zice voi. Daaa, au stat nemișcate acasă. Am adaptat cu una dintre pături sub our very own king size bed!
  4. Perneee! Cărându-le am arătat ca niște locuitori ai Bucureștiului care cer focacia într-o cherhana din 2 mai. But who cares! A fost cât se poate de confortabil somnul!
  5. Cearșaf. Am învățat de la Dana că-i bun la cortul omului și am luat!
  6. Saci de dormit. Au luat câte unul pentru fiecare membru al familiei și eu una l-am folosit până la nas pe al meu!
  7. Lampă de cort. Da da! La Decathlon există și bibliotecă-cu-televizor-cu-pește-de-cort!  Foarte bine ne-a prins lampa să mai luminăm un fir două de iarbă sau să mai găsim o bluză de pijama pe prispă! :))
  8. Scauneee. Din alea „creion”, cu suport pentru pahar. A stat și sarea în suportul de pahar, au stat și cuțitele, de toate au stat!
  9. Ladă frigorifică. Am pus în ea legume, fructe, 2 supe, brânzeturi, de-ale gurii. Și a fost foarte bine venită!
  10. Rucsac de picnic (cadou de la bunici) cu farfurii, tacâmuri, pahare cu picior. Focacia, vă spun!
  11. Jucării pentru copii. O minge și niște palete, să nu vă imaginați cine știe ce! Au stat degeaba! Muuult, dar mult mai interesante au fost apa Siriului, mormolocii de lângă apa Siriului, pietrele din apa Siriului, podul de peste apa Siriului, Siriul în sine.
  12. O lumânare mare și uleiuri esențiale. Ca aici. Foarte romantishen shen shen, dar cam atât!

2016-06-22-PHOTO-00004489

Ce nu am avut și iau cu mine musai în tabăra cu cortul de la sfârșitul lui iulie:

Cizme, domnule! La fiecare plecare zic să pun două perechi de cizme de copii în bagaj, că doar nu le car cu spatele! Și degeaba!

Nu știu despre ai voștri, dar copiii ăștia MaNa sunt în stare să găsească noroi și în dunele de nisip de la Dăbuleni!

Așa că ținuta din tabăra ce vine va fi costum de baie cu protecție solară 50% și cizme! Dacă au consumat câte două perechi de pantaloni în primele 30 de minute de la sosire, eu ce pot face?

Vreți pe cal? Poftiți! Vreți în nămol? Poftiți! Vreți la mormoloci și broaște? Poftiți! În pădure cu căprioarele? Aveți costum, aveți cizme! Vă rog!

IMG_5752

Să fiți sănătoși, oameni frumoși!

Cu drag, Maria, de la ma-na.ro

Unde mergem în vacanță în România

Nouă ne place tare să călătorim! Am zis asta și aici. Este posibil să fi pornit toată treaba cu plecatul din București – over and over again – de la mine, dar fiul meu cel mare este LA FEL de încântat de aceste călătorii, așa că am cel puțin un adept! Glumesc!

Și soțul meu și Ștefănescu Mescu Pescu (4 ani și 3 luni) se bucură tare de plimbările noastre și sunt curioși când ajungem la fața locului și cercetează și povestesc și se odihnesc, de la caz la caz.

Să vă zic unde am fost în țară cu puii și ne-a plăcut, bine?

  1. O să încep cu Sibiul, pentru că “perișoarele” (n.r. verișoarele) locuiesc acolo, așa că ajungem periodic. Ne-a plăcut FOARTE mult cu Mocănița! Am fost anul trecut la deschiderea traseului îngust între Sibiu și Agnita și a fost idilic și cu pace. 12027825_10153671540617533_2833166640757034163_n
  2. Apoi aș povesti despre Zabola. Am stat acolo 3 nopți și a picurat zilnic. Dar nici că ne-a păsat! Am bătut domeniul la pas dintr-un capăt în altul cu un zâmbet cât un măr pe față. Într-o singură zi am ieșit și-am vizitat piața centrală din Covasna, în rest ne-a fost arhi suficient parcul și pădurea de lângă. Vi-l recomandăm cu mare drag! Este scump, dar sunt minunate gazdele, este delicioasă mâncarea, este elegantă cazarea, este un boost de energie tot parcul. Atenție! La întrebarea: “Sunt sau nu sunt urși în pădurea de lângă?” am primit răspunsul “Unii oameni au spus că sunt, alții au spus că nu.” Noi în pozele lor am văzut că sunt! 😛11162457_10153313817732533_5914125040944448378_n
  3. Am mai fost la Enisala Safari Village, lângă lacul Razim. Și ne-am simțit excelent! Băieții au pescuit, am făcut excursie până la cetatea Enisala, am mers cu barca în Deltă pe canale, am avut câmpușoare de lavandă la picioare înainte să intrăm în camerele tradițional dobrogene și niște gazde-bucătari excelenți, care ne întrebau dimineața: “Cu ce vă așteptăm la prânz?”. Răspunsul era aproape invariabil “Cu pește”, așa că primeam niște super preparate de înotătoare când ne întorceam la ora 1. 46438_10151823450737533_826540648_n
  4. Tot în Deltă am ajuns la Green Village și am decis să ne facem un obicei anual din a o vizita pe frumoasă! Nouă ni s-a părut prea scump locul pentru ce oferă și data viitoare o să căutăm ceva mai puțin “pom lăudat”, căci oricum cel mai bine copiii s-au simțit în căruță, în nisip, în marea caldă. Daaar este superb Sfântu Gheorghe la vărsarea Dunării în mare, așa că eu una aș vrea să mă întorc, cu cortul, la localnici, mai vedem! 11926375_10153611608592533_7143916973933697031_n
  5. Am mai fost frumos și cald și pe îndelete aici. I-am vizitat toamna prima dată și pur și simplu am „zăcut” câteva ore în curtea lor, după ce am luat prânzul. Am revenit și în iarnă 3 nopți, dar mult mai plăcut a fost atunci toamna! 12063482_10153725431722533_746086070727422601_n
  6. Am fost și la Movilița, lângă Techirghiol, la Dimineți leneșe. Ale mele nu au fost deloc leneșe cu doi copii mici, dar ne-am simțit bine în curtea mare, copiii s-au jucat cu pisicile și cu băiețelul Mihaelei, gazdele ne-au gătit bun. Ne-a plăcut! Iar pe plajă la Golful Pescarilor a fost excelent atunci în septembrie!
  7. 11954779_10153631173142533_5456276250631977961_n

Asta este ce îmi vine acum în minte marcant!

Mai avem vreo 5 locuri frumoase pe listă. De îndată ce le testăm, revin cu episodul al doilea!
O să vă povestesc și despre vacanțele în afara țării cu copiii: când am început și cât de greu sau simplu ne-a fost. Dar despre toate acestea în perioada următoare! 🙂

Cu drag și dor de Deltă,

Maria

 

Unde mergem în weekend

O parte din bugetul nostru se duce pe escapadele de weekend sau pe călătorii mai lungi. Suntem niște colindători, asta suntem! 🙂

Ne-am găsit câteva locuri faine în care mergem și le dau acum mai departe:)

Primul și cel mai drag loc al nostru de weekend este la Comana. Facem noi ce facem și mergem să mâncăm la Fane Babagal acasă (Chiar există un papagal vorbitor Fane la Casa Comana care zice: Fane! Babagal!), mergem să ne cățărăm (când spun mergem mă refer la băieți și la soț mai mult și mai mult, eu mă ocup de aparatul foto), facem ture de lac, ture cu barca, ture cu bicicleta în pădure. Ne place de nu mai putem la Comana, ca să sumarizez! 🙂

IMG_1150

Așa…

La Greaca am fost cu soțul în doi să ne sărbătorim comme les petits pigeons. Era iarnă, noi ne sărbătorim iarna. 🙂 Iarna nu a fost atât de fun. Dar cred că merită încercat și vara, la piscină.

La Vulcanii noroioși am făcut excursie de o zi și le-a plăcut băieților de numa numa! Dacă nu s-au nămolit, dacă nu au sărit prin șanțuri, dacă nu au explorat! Am cules și soc apoi! It was a great great great day! 🙂

11025630_10153392797392533_8353641021229460807_n

Unde am mai fost? 🙂

A! La Rezervația de Zimbri Neagra. Tot excursie de o zi! Cu apă după noi și gustări. Cu cremă de protecție solară și ulei împotriva căpușelor (să le dați copiilor și după urechi – Matei a luat una de la școală, neprotejat fiind, pe scalp). E important să ajungeți dimineața devreme, pe la 9-10, pentru că atunci hrănesc îngrijitorii zimbrii și porcii mistreți în hrănitoare. Mai târziu animalele se retrag în pădure la răcoare și sunt greu de observat.

11209698_10153394344697533_5257842902484727177_n

La Școala de la Piscu am fost într-o toamnă rece și a fost atât de frumos! Băieții au modelat ulcele de lut și noi adulții am stat printre picioarele lor! La ei acolo se vede clar că omul sfințește locul! Pentru a putea merge este nevoie de grup organizat și rezervare.

Piscu

La Edenland a mai fost soțul cu băieții și eu am dat o fugă la ei în pauza unei conferințe. Nu mi-am putut face o părere obiectivă. Știu însă că m-a deranjat că nu te lasă cu gustările personale înăuntru.

Nu e lângă București, dar sigur avem cititori și din restul țării! Când mergem la bunicii de la Iași, explorăm și acolo, să nu credeți că stăm degeaba! 🙂 Așa am dat peste Hamak. Ce loc frumos și plin de pace! Cel puțin în ziua de toamnă în care l-am vizitat noi! Ne plac caii foarte tare și îi căutăm și îi și găsim! 🙂

Weekendul ăsta care a trecut am ajuns la Potcoava, o pensiune în pustiu (fix pe gustul meu!) care mi-a plăcut nespus! E liniște și aer curat și e curată pensiunea (pentru că e nouă). Au o salină micăăă, un jacuzzi fain și o saună. Șiii zece cai frumoși cu care să te plimbi prin pădure! Oh, l’amour!

Potcoava

La cai am fost sâmbătă, duminică doar nu era să stăm acasă! 🙂
Am fost în viitorul Parc Natural (sperăm curând!) Văcărești, aici în București. Cu ghid absolut minunat, care ne-a povestit așa frumos despre păsări, șopârle de câmp, broaște, insecte și câte și mai câte! Copiii au fost în extaz! 🙂 Eu sper ca Vlad și Corina să pună curând la punct detaliile pentru mai multe grupuri ghidate! 🙂

Vacaresti

Cam astea sunt locurile de escapadă care îmi vin acum în minte…

În toate iau cu noi o mică trusă de urgență, apă, fructe uscate și semințe și batoane. Și-apoi let’s hit it baby! 🙂

Dacă aveți întrebări, scrieți-mi pe maria@ma-na.ro și vă răspund cu drag!
Șiii! Pretty please, dați înapoi 1-2-3-10 locuri de vizitat frumoase pe lângă București sau în țară! Sharing is caring! 🙂

Later edit: am mai primit Ferma animalelor, La țară, Cascada Urlătoarea, Regatul cailor.

Cu dragoste,

Maria